Spiritualitate

spiritualitate

Ce sunt chakrele? Rolul chakrelor in corpul subtil si fizic

Ce este o chakra? Chakra este un cuvant din limba sanscrita si se poate traduce prin roata sau disc.  O chakra este o roata de energie sau un vartej de energie al corpului subtil prin care calatoreste energia cosmica, legand aceasta energie de corpul fizic. Aceasta energie cosmica este ceea ce numi Forta Vietii sau Prana. Conform textelor tantrice, in corpul nostru exista peste 100 de chakre, 7 dintre ele fiind cele mai importante. Cele 7 chakre sunt dispuse vertical de-a lungul liniei mediane a corpului fizic, de la baza coloanei vertebrale pana în crestetul capului. Yoghinii tind sa se concentreze pe aceste sapte chakre principale, deoarece acestea corespund cu centrele nervoase masive din corp. Fluxul si alinierea chakrelor principale sunt esentiale pentru sanatatea si vitalitatea noastra.
Aceste centre energetice sunt reprezentate ca discuri de lumina care rotesc experienta noastra psihologica afectata atat de stimuli mentali cat si emotionali. In functie de starea unei chakre: deschisa sau inchisa, aliniata sau dezechilibrata, subactiva sau supraactiva, fiecare disc de rotire poate modifica drastic starea energetica, fizica sau spirituala a fiintei. Realizarea unui echilibru intre chakre permite Pranei sa curga usor, pentru o existenta sanatoasa si echilibrata. Cand sistemul de chakre este in echilibru, suntem echilibrati. Dezechilibrele chakrelor se pot manifesta in afectiuni comportamentale, emotionale, spirituale si fizice.
Fiecare chakra principala are de asemenea o asociere cu o anumita culoare, un anumit grup de emotii sau sentimente, comportamente, organe fizice si o locatie precisa in corpul fizic. Chakrele si asociatiile lor sunt dupa cum urmeaza:
MULADHARA – Chakra Radacina
Este legata de nevoile de baza pentru supravietuire (aer, hrana, adapost, etc.) si corpurile noastre fizice care interactioneaza cu natura. Atunci cand aceasta chakra este in echilibru, ne simtim stabili, sprijiniti si legati de pamant.
Localizare  – baza coloanei verticale;
Culoare – Roșu;
Mantra – Lam;
Element – Pamant.
SWADHISHTANAChakra Sacrala
Acest centru energetic este in stransa legatura cu creativitatea – ceea ce individul ofera lumii prin arta, munca si procreare. Mintea subconstienta guverneaza aceasta chakra care este asociata cu emotiile ce influenteaza relatiile – senzualitatea, acceptarea de sine si intimitatea. Aceasta chakra guverneaza modul in care individul se leaga de ceilalti si ce inseamna aceste relatii.
Localizare  – sub ombilic;
Culoare – Portocaliu;
Mantra – Vam;
Element – Apă.
MANIPURA – Chakra Plexului Solar
Acest vortex de energie pranica se spune ca ne defineste increderea in sine. Energia situata in plexul solar este forta ce ne conduce catre actiune, catre realizarea in plan fizic a actului conceptualizarii. Aici se gaseste puterea omului de a-si indeplini angajamentele.
Localizare  – deasupra ombilicului;
Culoare – Galben;
Mantra – Ram;
Element – Foc.
ANAHATA – Chakra Inimii
Centrul afectiunii reale, neconditionate, cresterii spirituale, compasiunii, devotamentului si dragostei. Este podul care uneste energiile inferioare si superioare ale fiintei noastre si este locul in care sta  Sinele nostru adevarat, liber si independent.
Localizare  – centrul pieptului;
Culoare – Verde/ Roz;
Mantra – Yum;
Element – Aer.
VISHUDDHA – Chakra Gatului
Centrul pentru comunicare, auto-exprimare si creativitate. Aici este exprimata vocea interioara a adevarului. Este chakra diplomatiei si a relatiilor pure cu ceilalti.
Localizare  – gat;
Culoare – Albastru deschis;
Mantra – Hum;
Element – Eter.
AJNA – Al treilea ochi
Ajna, care inseamna “percepe”, “comanda” sau “dincolo de intelepciune” in sanscrita, este numele chakrei situate intre ochi. Este chakra intuitiei, intelegerii, realizarii de sine, inspiratiei si imaginatiei. Energia chakrei ajna ne permite sa vedem, nu numai sa intelegem lumile interioare si exterioare. Cand sunt stimulate, ambele emisfere ale creierului lucreaza impreuna si ne ajuta sa depasim gandirea dualista.
Localizare  – frunte;
Culoare – Indigo;
Mantra – Aum;
Element – Lumina.
SAHASRARA – Chakra coroana
Aceasta chakra reprezinta cel mai inalt nivel de constiinta si iluminare. Este centrul conectiv al spiritului. Acest centru integreaza toate chakrele cu calitatile lor specifice.
Localizare  – crestetul capului;
Culoare – Violet;
Element – Spirit.

Exercitiu de conectare cu inima

Iti multumesc, inima!
Cand meditez asupra inimii, sunt lumina. Sunt galben si verde, sunt iubire, inceput si sfarsit, vibratie si adevar.
Inima noastra este primul organ care se formeaza atunci cand venim pe acest pamant; ea este templul luminii, este starea de a fi dincolo de timp si spatiu, puntea dintre finit şi infinit, prezent si eternitate, este deschiderea catre totalitate.

Atunci cand ne intoarcem in inima, revenim acasa. Pe cat de complicata ne-ar parea la inceput aceasta întoarcere si conectare cu sursa creatiei noastre, pe atat de simplu devine totul in momentul in care decidem sa facem primul pas catre inima.
Inima este acolo, cu sau fara constientizarea ei; lumina si vibratia ei infinita ne insotesc in fiecare moment al existentei noastre.

Inima este portalul catre trairea directa a ceea ce numim spirit, constiinta, sursa, univers, dumnezeu…sau oricum doriti sa numiti aceasta forta suprema, primordiala.

Cel mai simplu exercitiu pe care aleg sa-l fac ori de cate ori doresc sa ma conectez cu inima mea, este acela in care imi pun ambele maini pe piept, in dreptul inimii si ii multumesc. Ii multumesc ca exist, ii multumesc ca bate in fiecare clipa, ii multumesc pentru toata iubirea neconditionata pe care o poarta ♡

In momentele agitate in care se intampla sa raman prinsa in capcanele agitatei minti, acest exercitiu ma ajuta sa ma conectez cu realitatea inimii mele. Ea este mereu acolo si imi aminteste ca sunt ceea ce sunt, pentru ca in sptiul inimilor noastre nu exista bun sau rau, frumos ori urat, intelept sau prost… Eu sunt ceea ce sunt.
Namaste ♡